Trei bărbaţi din Constanța au furat piese de la locomotive şi le-au vândut la fier vechi

Data publicării:
locomotiva pe sina
Foto: CFR Călători

Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Constanţa, după ce au furat piese de la locomotive şi le-au vândut la fier vechi. Prejudiciul se ridică la 30.000 de lei, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că au fost făcute cinci percheziţii în Medgidia la locuinţele a trei bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 14 februarie, cei trei bărbaţi, de 26 de ani, 27 de ani, respectiv 34 de ani, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, de unde ar fi sustras piese componente ale unor locomotive. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 30.000 de lei. Bunurile sustrase ar fi fost, ulterior, valorificate la un centru de fier vechi”, au precizat poliţiştii.

Ei au găsit în urma percheziţiilor mai multe bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată, printre care aproximativ 2.000 de lei, opt telefoane mobile, mai multe bijuterii şi 23 de plăci de gard.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Ei au fost prezentaţi procurorului de caz care a decis cercetarea celor trei sub control judiciar.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă