Turistă de 63 de ani, evacuată cu elicopterul SMURD din Munții Făgăraș

Data actualizării: Data publicării:
smurd sibiu
Victima a suferit un traumatism cranian şi leziuni la nivelul membrelor superioare. Sursa foto: Salvamont Sibiu

O femeie în vârstă de 63 de ani, din Braşov a suferit, sâmbătă, un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima avea un traumatism cranian şi leziuni la nivelul membrelor superioare şi a fost evacuată de pe munte cu elicopterul SMURD de la Braşov.

Potrivit Dispeceratului Naţional al Salvamont, Salvamont Sibiu a efectuat o misiune în Munţii Făgăraş – zona Acele Cleopatrei, unde o persoană de sex feminin, în vârstă de 63 de ani, din Braşov, a suferit un accident, după ce a alunecat pe o limbă de zăpadă. În urma căzăturii, victima a suferit un traumatism cranian şi leziuni la nivelul membrelor superioare.

”Deşi accidentată, persoana a reuşit să se deplaseze singură până la Cabana Negoiu, unde a fost preluată de echipa Salvamont de prim răspuns. După evaluarea stării victimei, s-a luat decizia extragerii acesteia din zona montană cu ajutorul elicopterului SMURD de la Braşov”, arată Salvamont. Intervenţia este in desfăşurare, echipa Salvamont Sibiu aşteptând sosirea elicopterului.

Salvamont reaminteşte turiştilor că, în această perioadă, în zonele înalte din Munţii Făgăraş pot exista porţiuni cu zăpadă persistentă care pot deveni extrem de alunecoase şi periculoase.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să îţi ţii banii în siguranţă la bancă? Aşa primeşti şi o sumă în plus în fiecare lună pentru economii
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Lionel Richie, dezvăluiri despre obiceiurile lui Michael Jackson: „Nu-și spăla hainele zile la rând și râdea...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...