Turiști rătăciți, salvați după o noapte petrecută la minus 15 grade

Data actualizării: Data publicării:
turisti

Supravieţuire extremă pentru şapte turişti care au stat azi-noapte la minus 15 grade Celsius sub cerul liber în vârf de munte. S-au rătăcit aseară în Bucegi din cauza viscolului, iar jandarmii montani au reuşit să ajungă la ei abia după 12 ore.

- Aţi intrat şi voi undeva, v-aţi odihnit? La o stână?

- N-am găsit nimic, am căutat dar nu erau pe hărţi.

- Uite, aveţi stână exact aici...

- Hrană aţi avut la voi, apă?

-Da, am avut, astea am avut. Nu am rămas fără apă, doar că am cam îngheţat.

Turiștii au fost bine echipați, nu au rămas fără apă sau mâncare, și astfel au reușit să supraviețuiască peste noapte. Este vorba despre un grup de șapte persoane care cu vârste între 33 și 38 de ani care, ieri seară la ora 20.25, au sunat la 112 anunțând că s-au rătăcit pe Vârful Ștevia.

Echipele de salvare plecate pe urmele lor au reușit să-i găsească dimineața, la ora 7. Acțiunea de salvare a fost periculoasă pentru că panta de pe servanți era abruptă, iar zăpada atingea chiat și un metru jumătate înălțime.

Turiștii au fost aduși teferi la stațiunea Azuga.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la...
Digi FM
Cum își menține Monica Anghel greutatea după ce a slăbit 40 de kilograme: „Mâncarea e o fudulie!”
Pro FM
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru...
Film Now
Zoë Kravitz și Austin Butler, un nou cuplu la Hollywood? Ce spun apropiații actorilor: „Se înțeleg foarte...
Adevarul
National Geographic a inclus un oraș românesc pe lista marilor destinații culinare din Europa. „Un peisaj...
Newsweek
Se plătesc pensii, alocații, indemnizații și burse în zilele următoare. În ce ordine se dau banii?
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
UTV
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață