Un bărbat a condus singur până la locația în care urma să susțină examenul auto. Ce le-a spus polițiștilor

Data actualizării: Data publicării:
sofer la volan
Tânărul fără permis a ajuns după gratii. FOTO: Getty Images

Un bărbat din Germania s-a ales cu dosar penal și a ratat și șansa de a-și lua permisul conducere, după ce s-a urcat singur la volan și a condus până la locația în care trebuia să susțină examenul auto. Acesta le-a explicat polițiștilor că nu voia sa întârzie, scrie Euronews.

Bărbatul de 37 de ani s-a autosabotat după ce a condus până la locul de examinare, deși nu avea încă permis de auto. Acesta și-a parcat mașina chiar în fața examinatorului, care a rămas fără cuvinte când l-a văzut pe bărbat coborând de la volan.

Le-a spus polițiștilor că a condus chiar el până acolo, pentru a fi sigur că nu întârzie la examen, a relatat poliția într-un comunicat, citat de Euronews.

Polițiștii nu au fost deloc impresionați de punctualitatea cursantului astfel că au suspendat examenul programat în ziua aceea și i-au întocmit acestuia dosar penal pentru că a condus fără permis auto.

Totodată, oamenii legii au deschis un dosar și pentru proprietarul mașinii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri