Un bărbat a fost ucis de concubina sa, mai tânără cu 36 de ani. Cadavrul a fost ascuns în balcon

Data publicării:
politia nu treceti crime scene

Un bărbat din Onești, județul Bacău, în vârstă de 85 de ani, a fost ucis de concubina sa, care era cu 36 de ani mai tânără, femeia ascunzând cadavrul în balconul apartamentului în care locuia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Bărbatul nu mai fusese văzut deloc în ultimele zile, iar joi vecinii au anunțat autoritățile.

Oamenii legii nu l-au găsit în locuință, dar cercetările au continuat și vineri. Cadavrul bărbatului a fost găsit în balconul locuinței concubinei lui, o femeie în vârstă de 49 de ani, arată sursele citate.

Cei doi locuiau în același bloc, dar la etaje diferite.

Potrivit unor surse, crima ar fi avut loc luni, după o ceartă între bărbat și concubina lui. Femeia l-ar fi lovit și apoi l-ar fi strâns de gât.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri