Un bărbat beat și violent a fost arestat preventiv după ce a făcut scandal și a sărit cu toporul la polițiști

Data publicării:
Masina de politie.
Un bărbat beat și violent a fost arestat preventiv după ce a făcut scandal și a sărit cu toporul la polițiști.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Zorleni, a fost arestat preventiv după ce a provocat scandal şi a ameninţat cu moartea, folosind un topor, poliţiştii solicitaţi să intervină.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, pe data de 31 iulie poliţiştii din cadrul Poliţia municipiului Bârlad au fost sesizaţi prin apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, aflat pe un drum public din localitatea Popeni, bărbatul, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a manifestat un comportament violent, adresând ameninţări cu acte de violenţă şi injurii.

„Echipajul de ordine publică, din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad, care a intervenit, în temeiul sesizării, pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice, a fost ameninţat cu moartea, bărbatul folosind un topor pentru proferarea de ameninţări. Poliţiştii au procedat la interceptarea, încătuşarea, efectuarea controlului corporal şi conducerea persoanei care se manifesta violent, la sediul poliţiei, pentru dispunerea măsurilor legale. Poliţiştii nu au fost agresaţi fizic şi nici nu au suferit vătămări corporale. Bărbatul a fost reţinut de poliţiştii bârlădeni, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au menţionat că în urma cercetărilor efectuate de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bârlad şi a probatoriului administrat, bărbatul reţinut a fost prezentat Judecătoriei Bârlad cu propunere de arestare preventivă, instanţa admiţând propunerea şi emiţând mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptelor sesizate şi dispunerea măsurilor legale, potrivit sursei citate de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri