Un britanic la Mamaia, cercetat, după ce polițiștii au descoperit cocaină și amfetamină în camera lui

Data publicării:
turisti mamaia 1 mai

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Marea Britanie este cercetat de poliţiştii constănţeni, după ce în camera pe care a închiriat-o în staţiunea Mamaia au fost găsite cocaină şi amfetamină.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un cetăţean britanic, care a închiriat un apartament într-un complex de locuinţe din staţiune, ar provoca scandal pe balconul locuinţei, potrivit News.ro.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că persoana în cauză, un tânăr de 23 de ani, se afla singur în locuinţă. Cu acordul proprietarului, poliţiştii au pătruns în apartament, ocazie cu care au găsit aproximativ 52 de grame de praf de culoare alba (25 de grame de cocaină şi 27 grame de amfetamină), un cântar electronic şi 10 pastile de culoare roz”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Bunurile respective au fost predate procurorilor din cadrul DIICOT Constanţa în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. Pensie scăzută cu 700 lei la trecere limită vârstă. De ce?
CASS pentru pensii. Foto: Inquam Photos/ Mălina Norocea
Cum vor fi impozitate pensiile din septembrie 2025. Sunt vizate atât pensiile de stat, cât și cele provenite...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram