Un deținut a evadat de la Penitenciarul Ploiești. Autoritățile locale și cele de frontieră au fost alertate

Data publicării:
politie

Un deținut, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, sâmbătă, de la Penitenciarul Ploiești. Autoritățile locale și cele de frontieră au fost alertate și au pornit în căutarea lui. Pentru fapta sa, el riscă acum o pedeapsă între șase luni și trei ani, informează ANP, citată de Mediafax.

„Sâmbătă, în jurul orei 16:15, s-a constatat că deţinutul Lupu Onorel, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit Secția Exterioară Movila Vulpii, aparținând Penitenciarului Ploiești”, anunță, sâmbătă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

În vederea capturării deţinutului, au fost sesizate IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, fiind trimise echipe de căutare.

„La momentul părăsirii secției exterioare, deținutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri”, arată sursa citată.

Fapta deținutului constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Rita Ora dezvăluie secretul mariajului cu regizorul Taika Waititi. Ce îi ține împreună, deși amândoi au un...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
România și Lituania, centre de arme și muniție ale UE împotriva Rusiei. Ajung pe frontul din Ucraina
Digi FM
Cel mai bătrân român a împlinit 111 ani. Ce aliment neobișnuit mănâncă bărbatul care a doborât mai multe...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Filmul care învinge pelicula „Furiosa”, bine primită de critici, dar nu și de public, într-un alt weekend cu...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat