Video Un gălățean și-a incendiat apartamentul a patra oară

Data publicării:
incendiu pompier
Un bărbat din Galați și-a incendiat apartamentul pentru a patra oară. Foto: captură video

Un gălățean și-a incendiat apartamentul în noaptea de vineri spre sâmbătă, când pompierii s-au luptat cu flăcările și i-au evacuat pe locatarii din bloc. Este a patra oară când bărbatul își incendiază locuința, potrivit pompierilor, punând în pericol tot blocul în care locuiește. 

Incendiul a avut loc noaptea într-un bloc din orașul Galați. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați. Din cauza fumului gros, pompierii au evacuat opt persoane din apartamentele învecinate. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din casă după ce au văzut flăcările, transmite Mediafax.

Pompierii au reușit să stingă flăcările și nu au existat victime. Pagube sunt la trei apartamente cărora le-au fost afectate ușa și tencuiala. De asemenea, a fost deteriorată instalația electrică de pe casa scării.

Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată a proprietarului, au stabilit pompierii. Aceștia susțin că bărbatul a mai provocat încă trei incendii în trecut.

(sursa video: Mediafax)

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...