Un microbuz cu 19 persoane s-a răsturnat pe DN1

Data publicării:
politie masina

Trei persoane au fost rănite după ce un microbuz cu 19 persoane s-a răsturnat pe drumul naţional 1, pe Valea Prahovei, informează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul s-a produs pe Valea Prahovei, unde un microbuz cu 19 pasageri s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea carosabilului.
 
Trei persoane - o femeie de 24 de ani, un bărbat de 37 de ani şi un copil de patru ani - au fost rănite şi transportate la spital. Cel mai grav rănit este bărbatul, care a suferit un traumatism cranian sever, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
 
Şi pe DN 1A, la Stânceşti, a avut loc un accident rutier grav. În urma unui impact frontal între două autoturisme, şoferul unuia, în vârstă de 65 de ani a decedat, iar celălalt şofer, de 64 de ani a fost rănit, fiind preluat de un elicopter SMURD.
Și tot sâmbătă dimineață, o persoană a murit şi alte câteva au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea ifloveană Jilava.  A avut loc o coliziune între o autoutilitară în care se aflau 7 muncitori şi un TIR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri