Un militar bucătar s-a înecat la Năvodari, după ce a mers la pescuit de melci de mare

Data publicării:
militar-inecat-navodari

Un militar de pe fregata Mărășești a murit, miercuri, înecat în mare, după ce a mers la pescuit de rapană (melci de mare) în zona Pescărie Năvodari. Militarul era căsătorit și avea o fetiță de cinci ani, relatează Mediafax.

Pompierii militari au fost solicitați, miercuri la prânz, să intervină pentru salvarea unui tânăr, posibil înecat, în zona Pescărie Năvodari.

„Prin apel la 112 am fost solicitați să intervenim la o persoană posibil înecată, pe digul de sud Năvodari. Intervin colegii din cadrul Stației Midia cu o autospecială cu modul de prim ajutor. Persoanei i se aplică protocolul de resuscitare”, au declarat reprezentanţii ISU Dobrogea.

În ciuda eforturilor cadrelor medicale, viața bărbatului nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Ulterior s-a stabilit că acesta avea 33 de ani și era bucătar pe o navă a Forțelor Navale Române – fregata Mărășești.

Primele date arată că tânărul a murit după ce s-ar fi scufundat pentru a culege rapană.

Cazul este în prezent cercetat de Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, fiind deschis un dosar de cercetare penală, sub coordonarea Parchetului Militar Constanța.

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale Române, bărbatul fusese angajat ca bucătar pe fregata Mărășești în anul 2006, iar în 2011 a participat la misiunea „Active Endeavour” în Marea Mediterană, la bordul fregatei Regina Maria.

Era căsătorit și avea o fetiță de cinci ani. În momentul producerii accidentului, el se afla în timpul liber.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Era de aşteptat, nu putea trăi fără el! Anunţul trist despre Nina Iliescu, văduva fostului preşedinte, a...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
De ce nu e greșit să spui «La mulți ani» de Sfânta Maria Mare. Explicația preotului care schimbă tot ce știm...
Newsweek
Vineri, zi decisivă pentru pensii. Cum ar putea rămâne pensionarii cu pensiile înghețate ani de zile
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în propria baie, în timp ce spală rufele. A ajuns la spital pentru vaccin antirabic
Film Now
Charlie Sheen, declarații la opt ani de când a renunțat la alcool: „Rușinea te sufocă. Chiar i-am rănit pe...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...