Video Un nou caz de violență domestică, în Dolj. Mascații au intrat în casa agresorului, după ce o femeie a fost amenințată cu un pistol
Data publicării:
Foto: captură video Poliția Română
O femeie a fost agresată și amenințată cu un pistol de concubinul ei, în comuna Bistreț, din Dolj. A fost o intervenție a forțelor speciale contracronometru, în timpul nopții trecute, sub ochii altor persoane aflate în locuință.
În comuna Bistreț din județul Dolj, o femeie de 44 de ani, cetățean spaniol, a cerut polițiștilor prin numărul de urgențe 112. A spus că a fost lovită și amenințată cu un pistol de concubinul ei, un bărbat de 44 de ani din localitate.
În locuință mai erau și alte persoane amenințate de bărbat.
Polițiștii i-au salvat pe toți cei din locuință. Femeia a fost dusă la spitalul din Băilești, unde a fost internată.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Duminică urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Arma a fost reținută și urmează să fie efectuată expertiza acesteia.