VIDEO | Droguri de 1 milion de euro, găsite la traficanți din București

Data publicării:
droguri diicot

Polițiștii și procurorii au făcut o captură de peste 33 kilograme de heroină în valoare de 1 milion de euro, în urma unor percheziții la traficanți de droguri. Patru traficanți au fost reținuți, din care apoi doar doi arestați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit DIICOT, gruparea infracțională formată din 4 persoane făcea tranzacții cu zeci de kilograme de de droguri, acționând într-un mod precaut, doar prin intermediul unor persoane de încredere.

Membrii grupării au intenționat să vândă pe teritoriul României și a altor state europene o cantitate foarte mare de heroină, pe care o procuraseră de la un cetățean turc, aceasta fiind depozitată într-o clădire dezafectată de pe teritoriul Bucureștiului și la locuințele a doi dintre ei, în județul Timiș.

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut vineri 5 percheziții domiciliare, în urma cărora a fost ridicată cantitatea de 33,5 kg de heroină, de puritate 50%, cu o valoare totală pe piața neagră de 1.000.000 euro, 5 telefoane mobile, și sumele de 1.950 de euro și 9.800 de lei.

Duminică, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de doi inculpați, iar față de alți doi a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri