Ziua Drapelului Național 2025. Ceremonie în Piața Tricolorului din București. Manifestări organizate în țară

Data publicării:
Ziua Drapelului Național 2025. Foto Getty Images
Ziua Drapelului Național 2025. Foto Getty Images

Ziua Drapelului Național este marcată în fiecare an, pe 26 iunie, printr-o serie de manifestări culturale și festivități civice organizate în întreaga țară. La București, evenimentul central se va desfășura în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, unde autoritățile vor organiza o ceremonie solemnă dedicată unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale: drapelul tricolor.

Data de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Potrivit Constituției României, Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.

Ziua Drapelului Național 2025 în București

Ziua Drapelului este sărbătorită astăzi, 26 iunie, de la ora 10:00, printr-o ceremonie care va avea loc în Piața Tricolorului, zona Palatului Cercului Militar Național. În cadrul acestui eveniment, organizat de Ministerul Apărării Naționale împreună cu Instituția Prefectului Capitalei și Primăria Municipiului București, Drapelul Național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului Național al României.

Ziua Drapelului Național 2025 în țară

Cu ocazia Zilei Drapelului Național, militarii răniți din echipa INVICTUS România vor marca evenimentul printr-o ascensiune pe Vârful Omu. Această inițiativă va culmina cu desfășurarea unui drapel național, de aproximativ 100 m, de către militari, voluntari Invictus și civili, simbolizând unitatea națională.

Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită și la Alba Iulia. În Piața Tricolorului din oraș va fi organizat un ceremonial, unde drapelul va fi înălțat pe catarg.

Cu ocazia Zilei Drapelului Național al României, autoritățile locale și structurile militare din Timișoara vor organiza o serie de ceremonii religioase și militare în centrul orașului. Evenimentele se vor desfășura la Catedrala Mitropolitană din oraș.

Cluj-Napoca marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonii militare și religioase desfășurate în Piața Avram Iancu și la Catedrala Mitropolitană.

Drapelul României se arborează temporar:

  • cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale;
  • cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;
  • cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee;
  • în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
  • cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive;
  • în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare.

Drapelul României se arborează în mod permanent:

  • pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice;
  • la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură;
  • la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional;
  • ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Au fost căsătoriți 13 ani. Imagini rare cu Ben Affleck și fosta soție Jennifer Garner, împreună în public...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Șefă de cabinet la Curtea de Conturi fără studii superioare: cazul fiicei șoferului șefului DNA
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu