Explozie a numărului de cazuri în Franţa. Guvern: "E vorba de creștere de 150% într-o săptămână"

Data publicării:
oameni pe strada in franta
Numărul de contaminări cu COVID-19 în Franţa în ultimele 24 de ore a urcat la 18.000. Foto: Profimedia Images

Numărul de infectări cu COVID-19 în Franţa, la ultimul bilanț raportat, a urcat la 18.000 în 24 de ore, în comparaţie cu sub 7.000 în săptămâna anterioară, a anunţat ministrul sănătăţii, Olivier Véran. Acesta susține că această creştere cauzată de varianta Delta este "neobişnuită, 150% într-o săptămână"

''Am cifrele de contaminare din ultimele 24 de ore din ţara noastră (...). Ieri am ajuns la 18.000 de contaminări în doar 24 de ore'', a spus ministrul adresându-se Adunării Naţionale.

''Acest lucru înseamnă că este vorba de o creştere a circulaţiei virusului de ordinul 150% într-o săptămână: nu am mai văzut o asemenea situaţie până acum, nici în cazul variantei inițiale a virusului, nici cu varianta engleză, nici cu cea sud-africană, nici cu cea braziliană'', a continuat acesta, potrivit RFI.

Un astfel de nivel al cazurilor pozitive nu a mai fost înregistrat de la mijlocul lunii mai.

''Avem o armă, vaccinarea'', a pledat acesta. ''Nu mai e timp să ne îndoim, să ezităm, este timpul pentru imunitatea colectivă, este vorba despre responsabilitate colectivă şi este singurul mijloc de care dispunem (...) pentru a scăpa de Coronavirus odată pentru totdeauna''.

După mai multe săptămâni cu bilanţul în scădere, numărul cazurilor este în creştere în Franţa din cauza variantei Delta, mai contagioase, notează Agerpres, care citează AFP.

Guvernul se teme că această creştere a cazurilor, care afectează pentru moment în special tinerii, urmează să afecteze persoanele vârstnice sau fragile, nevaccinate, ceea ce va duce la o creştere a numărului de spitalizări.

În prima parte a zilei de marţi, prim-ministrul Jean Castex a indicat că obiectivul de 40 de milioane de prime doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate ''ar trebui atins la sfârşitul lunii iulie'', cu o lună în avans faţă de calendarul iniţial.

Citește și: Guvernul Franţei a anunțat că țara a intrat în al patrulea val al pandemiei de Covid

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri