Gabriela Firea: Doar la București nu avem voie să organizăm concerte, trebuie să trăim ca în grotă

Data actualizării: Data publicării:
firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că, deși este criticată în spațiul public pentru concertele pe care le organizează, acestea implică sume infime, iar Capitala nu este singura care le desfășoară. 

Nu vor să ne dea acești bani. Proiectul de buget a cuprins 55% pentru Primăria Capitalei - cotă din impozitul pe venit. Când a ajuns la Monitorul Oficial se mai tăiaseră 5 procente. Ei stiu foarte bine că această sumă nu ajunge să achităm facturile pentru transportul public în comun, pentru termoficare, pentru 19 spitale, pentru 14 teatre. Vin cu această marotă de pe Facebook că s-au făcut 2-3 concerte. Concertele sunt solicitate, sunt sume infime, nu pot fi comparate cu sumele pe care le plătește PMB pentru subvenții sau pentru obiectivele de investiții”, a declarat Gabriela Firea la Antena3, potrivit Mediafax.

Potrivit primarului Capitalei, în toată țara se organizează de ziua orașului, de Crăciun sau de Revelion câte un concert.

Doar la București nu avem voie să organizăm, trebuie să trăim ca în grotă, trebuie să trăim ca în Evul Mediu pentru că așa spune PNL. Ce pot să fac?”, a mai spus ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie