Guvernatorul regiunii Lombardia din Italia spune că au apărut primele semne de încetinire ale contagiunii cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Turistă cu mască în Milano
Foto: Cecilia Fabiano/ LaPresse Profimedia

Lombardia, regiunea din nordul Italiei care suferă cel mai mult de pe urma răspândirii coronavirusului, dă primele semne ale unei posibile încetiniri a contagiunii, a anunţat luni guvernatorul său, Attilio Fontana, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

În această regiune extrem de populată, unde se află şi capitala financiară a Italiei, Milano, s-au înregistrat 1.218 decese. Dintre acestea, 252 au fost înregistrate de sâmbătă şi până duminică, cel mai mare bilanţ de până acum.

În total, în Italia s-au înregistrat 368 de noi decese duminică din cauza COVID-19, cel mai ridicat bilanţ pentru o zi înregistrat până acum în lume, inclusiv dacă se ia în considerare şi China.

Însă, în ciuda înmulţirii deceselor, guvernatorul Attilio Fontana a spus că există unele motive de optimism dacă sunt analizate datele, pentru că numărul de noi cazuri creşte într-un ritm mai mic decât în urmă cu câteva zile.

„Nu am văzut încă statisticile de astăzi, dar vedem unii mici paşi înainte”, a declarat el la Radio 1.

„Înmulţirea (cazurilor de coronavirus) nu este atât de rapidă ca acum două-trei zile. Să sperăm că este începutul unei schimbări de direcţie - o spun în şoaptă”, a afirmat el.

Premierul Giuseppe Conte a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera că răspândirea coronavirusului se înrăutăţeşte în Italia la modul general.

„Oamenii de ştiinţă ne spun că epidemia nu şi-a atins încă vârful. Aceste săptămâni vor fi cele mai riscante”, a afirmat Conte.

Fontana a precizat că o schimbare de direcţie în privinţa contagiunii va fi văzută în zilele următoare, după măsurile stricte de limitare a deplasării persoanelor impuse de la 8 martie, în contextul în care apar rezultatele schimbărilor în comportamentul cetăţenilor.

Lombardia este regiunea unde a apărut primul grup de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus la 20 februarie, într-un mic oraş la circa 60 de kilometri de Milano.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...