Video Bolojan după CSAT: Ministrul Apărării a fost mandatat să își asume creșterea etapizată a bugetului de apărare, în negocierile cu NATO

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ZIUA FORTELOR TERESTRE - PARCUL CAROL - 23 APR 2025
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

România își va crește cheltuielile pentru apărare și urmează a accesa creditele speciale pentru înarmare puse la dispoziție de Comisia Europeană, în vederea dotării suplimentare a armatei române, a anunțat miercuri președintele interimar al României, Ilie Bolojan, la finalul unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Bolojan a precizat că în ședința CSAT s-a discutat despre „creșterea capacității de apărare a României până în 2030”. Astfel, bugetul destinat apărării va crește „etapizat în anii următori, în așa fel încât România să fie, alături de partenerii europeni, un contributor la apărarea Europei și la creșterea siguranței țării noastre”.

 

„În acest sens, ministrul Apărării a fost mandatat ca în negocierile și discuțiile tehnice care vor pregăti Summitul NATO din luna iunie de la Haga, din a doua jumătate a lunii, să își asume în numele țării noastre creșterea etapizată a bugetului de apărare, în așa fel încât, așa cum am precizat, bugetul nostru să asigure o apărare consolidată a României și a Flancului de Est”, a spus Ilie Bolojan.

Astfel, în vederea dotării suplimentare a armatei române, un grup de lucru, condus de cancelaria premierului României și susținut de ministrul Apărării și cel al Economiei va avea sarcina de a redacta o listă de proiecte de apărare care urmează a fi finanțate prin creditele speciale puse la dispoziția țărilor UE.

Comisia Europeană pune la dispoziția țărilor UE credite de 150 de miliarde de euro pentru apărare. Bolojan: „E un credit avantajos”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, la începutul lunii martie, un plan de „reînarmare” a Europei, cu un buget total de 800 de miliarde de euro.

„Dacă statele membre cresc cu 1,5 % din PIB cheltuielile apărare, se va crea un spațiu financiar necesar de 600 milioane euro, pe o perioadă de 4 ani”, a spus Ursula von der Leyen, care a adăugat că aceste cheltuieli nu vor fi luate în calcul la deficitul bugetar.

De asemenea, șefa Comisiei Europene a anunțat crearea unui „instrument de împrumuturi” de 150 de milioane de euro pentru investiții de apărare.

„Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și, în felul acesta, România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național”, a mai precizat Bolojan, după ședința CSAT.

CSAT s-a reunit miercuri de la ora 14.00, pe agendă aflându-se participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030, proiectul de Lege a apărării naţionale a României şi Planul naţional privind mobilitatea militară, proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate naţională în domeniul hidroenergiei şi viziunea strategică naţională în domeniul spaţial.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...