Incendiu puternic la un restaurant din Brașov. Flăcările s-au extins rapid la două depozite din apropiere

Data publicării:
incendiu-brasov
Flăcările s-au extins rapid la două depozite din apropiere. Foto: ISU Brașov

Pompierii au intervenit joi dimineața pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit în interiorul unui restaurant din orașul Brașov. Flăcările s-au extins la două depozite de încălțăminte aflate în vecinătatea restaurantului. La fața locului au fost trimise 12 autospeciale, potrivit Mediafax.

Potrivit ISU Brașov, serviciile de intervenție au fost informate la ora 3.18 despre producerea unei incendiu la un restaurant situat pe strada Avram Iancu.

ISU Brașov a trimis în misiune opt autospeciale cu apă și spumă, două mașini de tipul autoscară, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

Incendiul s-a propagat rapid la alte două depozite de încălțăminte aflate în vecinătatea restaurantului, până la sosirea forțelor de intervenție. Suprafața totală afectată este de aproximativ 800 metri pătrați.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:00. Pagubele sunt importante, dar nu sunt victime, anunță pompierii care vor stabili pe parcursul dimineții cauza producerii incendiului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...