Iohannis: Este destul de probabil să vină forţe NATO mai aproape de Flancul Estic

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis tabara refugiati siret
Klaus Iohannis a declarat că este „destul de probabil” să vină forţe NATO mai aproape de Flancul Estic. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că în condiţiile în care Rusia este un agresor, NATO trebuie să facă tot ce trebuie pentru a-şi proteja statele membre şi a asigura o defensivă pentru acestea, menţionând că este „destul de probabil” să vină forţe NATO mai aproape de Flancul Estic.

„Sunt două lucruri. În acest moment, nu avem indicii că alt scenariu este necesar decât cel în care trăim, din păcate, acum. Deci, nu credem că se va extinde conflictul. Pe de altă parte, este foarte clar că aici avem un agresor, care este Rusia, şi noi trebuie să facem tot ce trebuie pentru a ne proteja şi a asigura o defensivă pentru statele noastre. Şi, în acest sens, da, este de dorit şi este destul de probabil să vină forţe din NATO mai aproape de Flancul Estic”, a spus preşedintele Iohannis.

Şeful statului a anunţat că duminică va merge la Baza Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa, „unde a ajuns un contingent important din Franţa, din Belgia, sunt militari din Statele Unite, ştim, din Italia şi din Germania”, scrie Agerpres. „Îi voi saluta, le voi spune "bun venit!". Dar există planuri să vină şi forţe suplimentare. Încă o dată, noi ne pregătim ca să ne apărăm, nu intenţionăm să trecem în altă parte”, a adăugat Iohannis.

El a subliniat că NATO nu se poate implica militar într-un conflict într-un stat care nu este membru al Alianţei.

„Este foarte trist că avem un război în Europa, dar, din motive foarte multe şi bine cunoscute, NATO nu se poate implica militar într-un conflict într-un stat care nu este membru NATO. Şi noi, totuşi, ne simţim responsabili şi facem tot ce putem, ceea ce se vede aici - intervenim cu ajutoare umanitare, ajutăm refugiaţii, şi pe termen scurt şi pe termen mediu, şi vom face acest lucru în continuare şi pentru cei care rămân în Ucraina. De aceea amenajăm un centru logistic european pentru sprijin umanitar”, a mai spus Iohannis.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regele Charles, distrus de boală! Bodyguarzii sunt pregătiți pentru moartea lui, cum s-au dat de gol
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Elsa Pataky, irezistibilă într-o rochie cu spatele gol și cu un decolteu imposibil de ignorat. Soția lui Thor...
Adevarul
Cele mai ingenioase drumuri construite în România au povești tulburătoare. Dacii și romanii s-au întrecut în...
Newsweek
Pensiile se vor înjumătăți pentru că statul nu mai are bani. Fiecare pensionar va pierde 1.000 lei
Digi FM
De ce e bine să bei suc sau ceai de urzici. Beneficii și atenționări importante
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Brooke Shields și Christopher Atkins, despre scenele de nuditate din Laguna albastră: "Voiau cu disperare să...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”