Israelianul care a înjunghiat femei în București era drogat. Trebuia să fie scos din țară de sâmbătă, dar hotărârea nu s-a respectat

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie pe strada
Sursa foto: Poliția Română/Facebook

Bărbatul din Israel care a înjunghiat ieri două femei din Capitală, în plină stradă, a fost reținut. Polițiștii au descoperit că acesta era drogat și a încercat să devasteze și un magazin. Conform unei decizii judecătorești, el trebuia să fie scos din țară încă de sâmbătă. O investigație specială a fost pornită în acest caz, pentru a afla de ce nu a fost respectată sentința.

Incidentul șocant a avut loc aproape de centrul Capitalei, la amiază. Un tânăr, înarmat cu un cuțit a lovit din senin două femei iar apoi a încercat să scape. Una dintre ele își plimba liniștită nepotul aflat într-un cărucior în momentul în care a fost lovită.

Cele două femei nu se aflau împreună în momentul atacului. Una dintre ele se pregătea să intre în scară în momentul în care a fost înjunghiată iar după ce a săvârșit fapta, bărbatul, a mai mers aproximativ 10 metri, la colțul blocului unde a găsit-o pe a doua victimă pe care a înjunghiat-o.

Agresorul nu a apucat să se îndepărteze prea mult. A fost prins de polițiști la doar câteva sute de metri distanță și a fost dus la audieri. Între timp, martorii i-au chemat pe medici în ajutor.

„Nu s-a auzit absolut nimic, niciun țipăt, totul a fost pe repede înainte. O femeie a fost atacată mai încolo de aici, pe lângă parcare, iar cea de- a doua aici”, spune un vecin.

Am văzut o doamnă care stătea aici cu mâna așa și o ținea cineva, un cărucior cu copil lângă și am zis, Doamne, ce s-a întâmplat? A tăiat-o nenorocitul ăla! Zic și eu, o fi avut un lănțișor la gât că altfel nu se explică”, adaugă o femeie.

Cele două femei de 54 și 64 de ani au ajuns la spital, iar medicii spun că starea lor de sănătate este una stabilă.

Suspectul israelian a fost audiat vreme de mai multe ore în prezența unui translator. Nu a vrut să dea detalii cu privire la motivul pentru care a procedat așa. El a fost reținut și urmează să ajungă în fața magistraților cu propunere de arestare pentru tentativă de omor.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri