Joi a fost cea mai călduroasă zi din istorie. Recordul, doborât a treia oară în această săptămână

Data publicării:
temperatura termometru
Oraşul Milano, din nordul Italiei, a înregistrat, miercuri, un nou record de temperatură medie zilnică. Foto: Profimedia

Omenirea a înregistrat joi, 6 iulie, cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, doborând precedentele două recorduri în domeniu, stabilite luni şi marţi, arată datele furnizate de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Temperatura medie globală a ajuns joi la valoarea de 17,23 grade Celsius, au precizat reprezentanţii acestei agenţii guvernamentale americane.

Noul record a fost stabilit după câteva zile marcate de valuri de căldură intensă în Statele Unite şi China, în timp ce un alt val de căldură a ucis peste 100 de oameni în Mexic, iar temperaturile au crescut la nivel global.

Joi, Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru Schimbări Climatice a anunţat că iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată de meteorologi, doborând precedentul record, din iunie 2019, cu o marjă substanţială.

„Astfel de recorduri sunt o consecinţă predictibilă a creşterii temperaturii cauzate pe termen scurt de El Nino, care se adaugă tendinţei de încălzire pe termen lung cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane”, a declarat Robert Rohde, cercetător-şef în ştiinţe climatologice de la ONG-ul Berkeley Earth, pe Twitter.

Tiparul de manifestare a fenomenului meteorologic El Nino a apărut în acest an, determinând o creştere a temperaturii la suprafaţa apei din regiunile estice şi centrale ale Oceanului Pacific.

După ce precedentul record zilnic de temperatură medie globală (ce data din august 2016) a fost doborât pentru prima dată luni, mai mulţi oameni de ştiinţă au prezis că mai multe recorduri zilnice de căldură vor fi stabilite în acest an.

„Aşteptaţi-vă la mai multe zile fierbinţi în viitor”, a declarat Saleemul Huq, directorul Centrului Internaţional pentru Schimbări Climatice şi Dezvoltare din Bangladesh.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înălțime pot avea copacii plantați la gardul cu vecinul. Ce prevede Codul Civil, articolul 613
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră pe care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Concedii de austeritate pentru primari de comune: pachete de „formare profesională” la all inclusive pe...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
7 alimente recomandate pentru reducerea colesterolului, care sunt ușor de integrat în mesele zilnice
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...