Jurnalistă agresată de jandarmi, la protest: „Proasta dracu, cine te-a pus să vii să faci poze?”

Data publicării:
ioana moldovan_adi bulboaca
Foto: Adi Bulboacă

Jurnalista Ioana Moldovan a povestit că a fost agresată de jandarmi la protestul de vineri, deși avea legitimația de presă în mână, și că aceștia au folosit un limbaj vulgar. Totul s-a întâmplat după ce le-a reproșat că a primit un jet de gaze lacrimogene în față.

ioana moldovan_adi bulboaca
Foto: Adi Bulboacă

„Despre unii jandarmi și cum am ajuns ieri noapte la SMURD: După ce jandarmeria a evacuat Piața Victoriei cu gaze lacrimogene, eram cu un grup de protestatari care s-a refugiat pe Buzești. La un moment dat, un alt dispozitiv de jandarmi a apărut de pe o stradă laterală și i-au încercuit.  Văzând jandarmii în fugă, am ridicat mâinile sus, aparatul într-o mână și legitimația de presă la vedere în cealaltă. Eram singură în acea zonă”, a povestit Ioana Moldovan.

Ea a mai spus că de ea s-a apropiat un jandarm, care i-a dat cu gaze lacrimogene și a înjurat-o.

„Dintr-un grup mic de jandarmi de lângă mine, unul s-a apropiat și mi-a dat un jet de gaz din butelie direct în ochi de la o distanță de câțiva centimetri. Nu mai vedeam mare lucru. Trecând pe lângă ei le-am zis: 

- Mi-ați dat direct în ochi.

A venit răspunsul unuia dintre ei:

-„Și ce voiai, să te f*t? Proasta dracu, cine te-a pus să vii să faci poze?”

În timp ce încercam să mă îndepărtez cât mai repede de ei, auzeam vocea jandarmului care continua să mă înjure”, a adăugat jurnalista.

„Am traversat piața și am ajuns la SMURD, unde mi-au tratat arsura de pe față. Arsura de pe mână nici nu am simțit-o atunci. RESPECT imens pentru cei de la SMURD, atât pentru ajutorul din noaptea de ieri, cât și pentru întreaga muncă pe care o fac. Mulțumesc tuturor pentru mesajele de grijă, sunt bine acum”, a mai povestit Ioana Moldovan.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Digi FM
De ce a murit Marius Keșeri, toboșarul trupei Direcția 5. Impresara lui a rupt tăcerea: „Boala îl schimbase...
Pro FM
Sora lui Dolly Parton, mesaj alarmant despre starea de sănătate a celebrei cântărețe: „Are nevoie de...
Film Now
Dick Van Dyke, glumă macabră despre ziua lui de naștere, care se apropie: „Ar fi amuzant!” Va împlini 100 de...
Adevarul
Un episcop a fost demascat că are 17 „amante secrete”. Cui a trimis din greșeală fotografii compromițătoare
Newsweek
La ce oră poți merge vineri la bancomat să încasezi pensia? Care pensionari iau 2.800 lei în plus?
Digi FM
Care e numele real al lui Bruno Mars, artistul cu 16 premii Grammy și opt recorduri Guinness
Digi World
A fost identificat "declanșatorul ascuns" al bolii Parkinson. "Acul din carul cu fân" a devenit vizibil...
Digi Animal World
Gestul inedit făcut de o femeie care a descoperit că o cățelușă din vecini o vizitează în fiecare zi: „Sunt...
Film Now
George Clooney recunoaște că a consumat droguri: "Nu au fost niciodată o problemă pentru mine"
UTV
Andreea Ibacka, mărturisiri după accidentul de motocicletă: „Credeam inițial că n-o să-mi mai văd copiii”