Adrian Năstase, George Becali și Relu Fenechiu ar putea primi bani pentru că au fost la închisoare

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Statul român se pregăteşte să le achite compensaţii financiare deţinuţilor care au suportat condiţii grele în penitenciare şi nu au beneficiat de reducerea pedepselor. Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege în acest sens. Bani pentru timpul petrecut după gratii ar putea primi inclusiv foşti condamnaţi celebri precum Adrian Năstase, Relu Fenechiu sau George Becali.

Legea recursului compensatoriu îi vizează pe cei care sunt închişi în condiţii grele din iulie 2012. Tututor li se scad 6 zile din pedeapsă pentru fiecare 30 petrecute în celule improprii. Legea a intrat în vigoare anul trecut, pe 19 octombrie, aşa că toţi care au ieşit din penitenciare înainte de această dată, dar au stat şi ei în condiţii dificile în închisoare, ar putea fi recompensaţi. Nu mai pot câştiga zile libere, aşa că ar putea primi bani.

„Avem exemplele altor state, Ungaria, Italia care au dat și 5 euro pe zi de detenție necorepunzătoare”, spune Tudorel Toader, ministrul justiţiei.

Sumele vor fi stabilite după ce Administraţia Penitenciarelor va afla exact numărul al celor care trebuie despăgubiţi.

„În momentul în care avem numărul total de zile necorespunzătoare, atunci vedem impactul și apreciem cât e suma de despăgubit”, afirmă Tudorel Toader, ministrul justiţiei.

A propune despăgubiri sau premii pentru infractori mi se pare şi imoral şi inoportun la momentul acesta”, spune Sorin Dumitraşcu, lider sindicat ANP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...