Adriean Videanu îl dă în judecată pe Gabriel Sandu

Data publicării:
crop2-Videanu-la-DNA-Mediafax Foto-Liviu Untaru-3

Adriean Videanu MediafaxFoto

Resping categoric delațiunile numitului Sandu Gabriel la adresa mea referitoare la presiunile pe care le-aș fi exercitat asupra acestuia pentru a finanța campania electorală din 2009.

NU am avut niciodată niciun fel de relații, altele decât cele instituționale, cu Sandu Gabriel, relațiile dintre mine și numitul Sandu Gabriel limitându-se la un simplu: Bună ziua.

Mai mult, NU am sprijinit și NU am semnat nicio H.G. referitoare la contractul Microsoft. NU am avut niciun fel de legătură, nici măcar tangențială, cu inițierea și/sau derularea contractului în cauză. NU am cunoștință despre sursele de finanțare ale materialelor electorale la care numitul Sandu Gabriel face referire pentru că acest aspect nu intra în atribuțiile mele.

În consecință, imi rezerv dreptul de a-mi apăra imaginea în instanță acţionându-l în judecată pentru calomnie pe numitul Sandu Gabriel”, a transmis Adriean Videanu, printr-un comunicat.

Aşteptările liderilor politici ai PDL erau să sprijin campaniile electorale. Astfel, toate cheltuielile şi obligaţiile cu acest scop au fost ordonate chiar sub presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu etc”, se arată în denunțul lui Gabriel Sandu.

Gabriel Sandu susţine că menţinerea în funcţia de ministru al Comunicaţiilor a fost condiţionată de finanţarea campaniilor electorale din 2009. Şefii partidului i-ar fi impus chiar să se întâlnească în particular cu potenţiali finanţatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile