Andrei Caramitru, audiat la Poliție după ce a fost reclamat de Călin Georgescu pentru o postare pe Facebook. „Mai bine să vină el”

Data actualizării: Data publicării:
andrei-caramitru-digi24
Andrei Caramitru. Foto: Captură Digi 24

Andrei Caramitru a sosit, marți dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, însoțit de polițiști, pentru a fi audiat. El a declarat că a fost depusă o plângere împotriva sa de către Călin Georgescu, pentru „o postare absolut neutră” pe Facebook. El spune că în plângere, Georgescu se leagă și de cei care au comentat postarea și au dat „like” acesteia.

Caramitru a precizat că este vorba despre o postare în care a făcut „o analiză istorică a altor episoade mesianice de semirebeliune într-un stat” de-a lungul timpului și în care a cerut ca autoritățile statului să acționeze. El a menționat că plângerea se bazează doar pe această expresie: „neutralizare conform legii”.

„Mai e menționată o postare în care am nominalizat instituții: CCR, Parchetul general”, a adăugat Caramitru.

El spune că a fost „șocat” de această plângere. „Poate că domul Călin Georgescu trebuie să vină și să dea explicații, nu oameni care scriu pe Facebook”, a mai declarat Caramitru.

"Autoritățile statului să se mobilizeze urgent, să oprească această urgie care e peste noi, această presiune care se întâmplă. Am un mesaj pentru Călin Georgescu - să vină el să ne explice de unde a fost plătit zece ani în Austria, cine e în spatele lui. Poate el trebuie să dea mai multe răspunsuri și să ajungă unde trebuie să ajungă, nu oameni care scriu pe Facebook", a declarat Andrei Caramitru după ce a dat declarații la Poliție.

Ulterior, el a postat în pagina de Facebook o explicație despre cele întâmplate:

„Deci! Tare ! Cegeul e în disperare. Face mai nou plângeri penale pentru postări care nu îi convin. Ca nu a fost suficient să facă amenințări directe la sute de oameni. Eu sunt mândrul recipient al unei asemenea plângeri. Top !!! Mă declar onorat și nu o să o las așa.

Deci pe scurt - am fost chemat la poliție pentru opiniile mele libere direct de cg ! Omul ăsta vrea dictatură - și atenție !!! Se leagă în plângere de cine a comentat cu nume și prenume . De like-uri. Monitorizează ce scriem pe aici și probabil vrea să bage pe toți la canal. Nu scapă nimeni, ce credeți!

Ideea e următoarea. Nu merge intimidarea, bre! Și autoritățile trebuie urgent să își facă treaba. De ce Nu e EL la poliție ? De ce nu e cuzmin gușă sau Anca Alexandrescu la poliție - care fac amenințări incredibile cu violența ???

Trebuie să ne mobilizăm și noi să le facem plângeri penale - direct pe cg - și să cerem ca AUTORITĂȚILE să își facă treaba !!!!

PS : super cei din MAI, nu îmi fac absolut nici o grijă situația e gravă la el nu la noi”, scrie Caramitru.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Andrei Caramitru a revenit, ulterior, cu o nouă postare, în care face apel la avocați buni, care să facă o plângere penală, „semnată digital de toată lumea contra lui Călin Georgescu”.

„Știu ca avem în țara asta mulți avocați beton. Trebuie făcută o plângere penală masivă semnată digital de toată lumea contra lui CG.

Poate așa autoritățile statului ăsta îl cheamă frumos și rezolvă și celelalte plângeri și anchete conform legii și URGENT. Ca cere “poporul” nu ????

Hai să vadă dilimache ca nu e “sistemul” contra lui ci milioane de oameni care vor sa fie oprit din distrugerea tarii asteia.

Hai sa vedem ce iese. Chiar acceptam sa fim intimidați suntem chiar slabi?”, scrie Andrei Caramitru în pagina sa de Facebook

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Traian Băsescu a solicitat un apartament într-un bloc în locul vilei de protocol. Hotărârea ar urma să fie...
Newsweek
Cu cât vor scădea pensiile până în 2030? Care pensionari vor pierde sute de lei la pensie? DOCUMENT
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...