ANI: Viorel Hrebenciuc, bani nejustificați

Data publicării:
proces hrebe - agerpres

Foto: Agerpres

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 189.813,75 Lei (aprox. 42.511,48 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului, de către HREBENCIUC VIOREL, fost deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului, de către HREBENCIUC VIOREL.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. HREBENCIUC VIOREL a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, informează ANI.

În urmă cu patru luni a început procesul în dosarul în care fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, este judecat alături de şefa CNA, Laura Georgescu, şi fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Este vorba despre dosarul privind prelungirea licenței televiziunii controlate de fostul edil, post care nu mai emite.

Viorel Hrebenciuc mai este implicat într-un dosar de corupție.

Ioan Adam, ex-deputat PSD de Brașov, a fost trimis în judecată, în ianuarie 2015, după mai multe luni de arest preventiv, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt implicați și Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu (senator PNL de Mehedinți).

Acuzațiile au fost: Ioan Adam - instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat și cumpărare de influență, Viorel Hrebenciuc - constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor, Tudor Chiuariu - constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.

Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam au demisionat din Parlament.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra