Au câştigat o clădire în instanţă, dar trebuie să plătească 1 milion de euro către Primăria din Oradea

Data publicării:
cladire oradea

Au câştigat în instanţă o clădire pentru care se luptau de ani de zile, iar acum s-au trezit datori vânduţi. Reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ din Bihor încearcă acum să vândă un imobil, după ce au aflat că trebuie să plătească nu mai puţin de un milion de euro.


După 14 ani de procese, sindicatul din învăţământul bihorean a câştigat imobilul de peste 2000 de metri pătraţi, prin decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Clădirea vine însă la pachet cu o datorie de aproape 1 milion de euro, bani pe care proprietarul de drept ar trebui să îi plătească Primăriei Oradea pentru investiţiile făcute în urmă cu mai mulţi ani în clădire.

Pentru că sindicatul din învăţamânt nu are bani să plătească obligaţile, acum încearcă să vândă imobilul unui investitor. Clădirea veche de 85 de ani este însă nefolosită de trei ani şi se află acum într-o stare avansată de degradare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri