CCR: Declaraţia din acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită ca probă împotriva voinţei inculpatului

Data publicării:
Curtea Constituțională a României. sigla
Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională a decis joi că declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită, împotriva voinţei acestuia, ca probă în procesul penal în scopul soluţionării cauzei conform procedurii penale de drept comun.

Excepţia a fost ridicată într-un dosar care se judecă la Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres.

„În şedinţa din 27 octombrie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 482 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită, împotriva voinţei inculpatului, ca probă în procesul penal, în scopul soluţionării cauzei conform procedurii penale de drept comun”, arată CCR într-un comunicat de presă.

Potrivit Curții, declaraţia prevăzută la art. 482 nu este dată de inculpat în condiţiile asigurării garanţiilor procesuale reglementate la art.108 - 109 din Codul de procedură penală, motiv pentru care administrarea acestei declaraţii ca probă în procedura penală de drept comun, împotriva voinţei inculpatului, încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare ale inculpatului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...