Cine sunt procurorii propuşi de R. Cazanciuc în conducerea DNA

Data publicării:
dosare crop 1

Ministrul Justiţiei a decis să retragă propunerile de numire în funcţie a Iulianei Bendeac şi a lui Viorel Ioan Cerbu, care ocupă, în prezent, prin delegare, funcţii de conducere la DNA şi a înaintat către CSM cererea de aviz pentru numirea altor doi procurori: Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru.

A instrumentat dosare sonore

Propus vineri la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Gheorghe Popovici a ajuns la DNA de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, fiind delegat, din 10 iunie, ca şef serviciu la aceeaşi secţie.

Gheorghe Popovici poate fi considerat ca „specializat” pe instrumentarea unor dosare ce au vizat avocaţi, procurori şi judecători. Printre cei vizaţi în dosarele la care a lucrat acesta se numără fostul procuror Mihai Betelie, judecătoarea Anişoara Topor din Focşani, dar şi primarul din Năvodari Nicolae Matei, relatează Mediafax.

De asemenea, a avut în lucru dosarul în care sunt cercetaţi, printre alţii, fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa Dan Secăreanu, şi fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta.

Un alt dosar instrumentat de Gheorghe Popovici este cel în care au fost trimise în judecată fosta directoare de cabinet a ministrului Muncii, Iuliana Coruţ, şi alte patru persoane, printre care Paula Mănuceanu, fost consilier la acelaşi cabinet.

Cel mai sonor dosar al lui este şi cel mai recent, în care acesta, alături de cea în locul căreia a fost delegat, Iuliana Bendeac, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

În cea mai recentă declaraţie de avere, Gheorghe Popovici a menţionat că are două terenuri în Tulcea, ambele moştenite, un apartament şi o casă în acelaşi oraş, două maşini şi o ambarcaţiune „Norvegia”.

La capitolul datorii, Gheorghe Popovici a trecut un credit bancar de 70.000 de lei, luat în 2010 şi scadent în 2020.

În 2011, el a obţinut din salarii 87.768 de lei, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi de la DNA.

Dănuţ Volintiru, venit de la Gorj

Dănuţ Volintiru, propus de ministrul Robert Cazanciuc ca adjunct al lui Gheorghe Popovici, a condus structura DNA de la Gorj, timp de două mandate de câte trei ani, până la 5 ianuarie 2012. La acel moment, el a plecat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ocupând funcţia de procuror. La 1 iulie 2013, a fost delegat în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, la Structura Centrală a DNA.

Cel mai cunoscut dosar de care s-a ocupat procurorul este „Trofeul Calităţii”, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. La judecarea dosarului, avocatul Irinei Jianu a cerut instanţei supreme să solicite Consiliului Superior al Magistraturii relaţii cu privire la traseul profesional al procurorului. Totodată, apărătorul lui Adrian Năstase le-a precizat magistraţilor că aceasta este doar o cerere premergătoare unei excepţii de nulitate pe care o va invoca în viitor, spunând că dacă Dănuț Volintiru era şi şef la DNA Târgu Jiu în perioada în care a semnat rechizitoriul, toată ancheta ar fi lovită de nulitate.

Tot Dănuț Volintiru a lucrat la dosarul lui Dan Ilie Morega, în care acesta a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare, în legătură cu sponsorizări nelegale şi obţineri de foloase pentru PNL, în perioada în care acesta era preşedintele filialei Gorj a Partidului Naţional Liberal.

În cea mai recentă declaraţie de avere, Dănuţ Volintiru menţionează că deţine un teren şi o casă în Târgu Jiu şi un cont bancar în care avea, în mai 2012, suma de 4.342 lei. La capitolul datorii, el a trecut un credit bancar de 121.525 de euro, luat în 2010 şi scadent în 2038. În 2011, Volintiru a încasat din salariile de procuror 129.026 lei.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultărilor avute cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, delegaţi la conducerea Secţiei pentru combaterea corupţiei, retragerea propunerii de numire a acestora, a anunţat, vineri, Ministerul Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...