CONCLUZII. Inspectorii Gărzii Financiare i-ar fi putut da lui S. Alexandrescu contractul dintre SC Bodu SRL și RCS&RDS

Data publicării:
alexandrescu

Ministerul Finanțelor Publice a transmis un comunicat oficial în care arată că, în urma anchetei desfăşurate de Direcţia Generală de Integritate din cadrul ANAF, a reieşit faptul că angajaţii Gărzii Financiare care au instrumentat controlul la societatea SC Bodu SRL au avut în permanenţă acces la contractul de asociere în participaţiune dintre SC Bodu SRL şi SC RCS&RDS SA, nefiind exclusă posiblitatea ca aceştia să-l transmită unei terţe persoane”.

Deși din cercetarea administrativă efectuată de Direcţia Generală de Integritate „nu au rezultat probe concludente care să demonstreze transmiterea către terţi a contractului dintre cele două societăţi de către reprezentanţii Gărzii Financiare, întrucat dosarul face obiectul unei cercetări a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), astăzi s-a înaintat raportul cercetării administrative către DNA în vederea conexării acestora”.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, cercetat în libertate pentru șantaj, a sosit vineri, în jurul prânzului, la sediul DNA, unde urmează să fie audiat.

Acuzația care i se aduce de către procurorii anticorupție este de șantaj, după ce a fost interceptat în mai multe rânduri în timp ce discuta cu administratorul companiei RCS&RDS. 

Sorin Alexandrescu susține că nu l-a șantajat pe administratorul RCS&RDS și că, din interes jurnalistic, voia doar să afle detalii despre contractul dintre RCS&RDS şi SC Bodu SRL, deținută de Dumitru Dragomir.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă lovitură pentru românii cu mașini vechi, peste 10 ani. Decizia care sancționează șoferii de…
Digi FM
Andrew, fiul Ozanei Barabancea, a făcut ieri infarct, la numai 24 de ani: “Nu trebuie să te suprasoliciți...
Pro FM
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit că tatăl ei s-a stins din viață: „Este prima dată când chiar am plâns”
Adevarul
Ucraina urmează să semneze acordul privind resursele minerale cu SUA
Newsweek
Cum contribui la pensia ta chiar şi în perioada în care nu munceşti? Cât costă un an de vechime?
Digi FM
Prințul William și Kate Middleton, 14 ani de la nuntă. S-au îndrăgostit în timpul studenției, și-au făcut o...
Digi World
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul distructiv, în timp ce filmau „The Scarlet...
UTV
Laura Cosoi și familia ei au fost afectați de pana de curent care a paralizat Spania și Portugalia: „Am trăit...