O contabilă din Sibiu, acuzată că a furat 353.000 de lei din conturile unei școli și ale unei grădinițe. Cum a procedat

Data actualizării: Data publicării:
gradinita
Imagine ilustrativă. Sursa foto: Profimedia Images

O contabilă de 56 de ani din Sibiu a fost reținută de polițiști pentru delapidare, fiind acuzată că a furat 353.000 de lei din conturile unei școli și ale unei grădinițe din oraș. Potrivit autorităților, în perioada 2022-2024, femeia a efectuat tranzacții financiare fictive, informează publicația locală oradesibiu.ro.

Elena Liliana Onac, în vârstă de 56 de ani, este angajată la Școala 23 și la Grădinița 15 din Sibiu, iar, potrivit polițiștilor, femeia a disimulat transferurile prin efectuarea unor plăți pentru facturi fictive emise de o societate pe care o administrează.

„Femeia ar fi disimulat transferurile în plata unor facturi fictive emise de o societate pe care sibianca o administrează, reprezentând așa-zise servicii sau bunuri furnizate de către societatea deținută de aceasta în favoarea celor două unități de învățământ, care, în realitate, nu au fost prestate sau furnizate. De asemenea, sumele de bani ar fi fost delapidate și prin neachitarea în totalitate a obligațiilor salariale cu poprire la sursă către bugetul de stat. Astfel, femeia ar fi efectuat 132 de tranzacții financiare nejustificate prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 353.000 de lei”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În urma cercetărilor, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat patru percheziții domiciliare, două în municipiul Sibiu și două în municipiul Drăgășani, de unde au ridicat telefoane mobile, medii de stocare, sume de bani și documente relevante pentru dosar.

În baza probatoriului administrat, Elena Liliana Onac a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată în fața procurorilor. Judecătorii au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 ianuarie 2025.

Autoritățile continuă cercetările, iar în funcție de evoluția acestora, vor fi luate măsuri suplimentare.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Noi detalii despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
S-a decis noua formulă de recalculare a pensiilor speciale. Vor fi în continuare pensii de 20000 lei
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: „Ce tragedie...