Curtea Constituţională: Ordonanţa privind descentralizarea este făcută în dauna românilor

Data publicării:
ccr curtea constitutionala ciocanel ccr-1.ro

Legea criticată este contrară art.1 alin.(5) din Constituţie sub aspectul cerinţei de calitate a legii, ceea ce afectează, în mod implicit, şi principiul securităţii raporturilor juridice, dimensiune inerentă a statului de drept. Astfel, Curtea reţine încălcarea prevederilor art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie”, arată CCR.

Deşi legea se fundamentează, potrivit expunerii de motive a acesteia, pe analiza a peste 500 de acte normative, modificările şi completările exprese aduse cadrului normativ vizează un număr de 12 acte normative. În aceste condiţii, se constată că un număr mare de acte normative primare sau secundare au fost modificate şi completate implicit, fără a fi, prin urmare, identificate expres în textul legii. Mai mult, această iniţiativă trebuie să se realizeze într-un termen scurt de 30 de zile, în condiţiile în care nici legea criticată - care a parcurs un lung proces de pregătire - nu a reuşit să identifice actele normative modificate/ completate”, au scris judecătorii Curţii Constituţionale.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Prin urmare, există incertitudine juridică asupra măsurilor pe care autorităţile publice menţionate la art.III trebuie să le întreprindă în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii”, se concluzionează în motivarea judecătorilor.  

„Curtea constată că legiuitorul a lăsat la aprecierea destinatarului normei, a autorităţilor publice învestite cu executarea şi aplicarea legii, fixarea cadrului normativ existent în materia descentralizării. O asemenea dispoziţie legală reglementează, în mod implicit, posibilitatea eliminării selective din fondul activ al legislației a unor prevederi legale în vigoare, ceea ce afectează unitatea şi scopul măsurilor de descentralizare promovate, conferindu-le un caracter aleatoriu. În aceste condiţii, destinatarul normei este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă, care obligă legiuitorul la reglementarea relaţiilor sociale cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc. Aşadar, Curtea constată o evidentă încălcare a exigenţelor art.1 alin.(5) din Constituţie”, se arată în motivarea decizie din 10 ianuarie.  

În acest context, Curtea Constituţională a admis, în 10 ianuarie, obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi a constatat că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională.

Decizia l-a surprins pe vicepremierul Liviu Dragnea. „Aştept motivarea Curţii Constituţionale să vedem care sunt motivele pentru care legea a fost declarată neconstituţională, să vedem dacă e declarată neconstituţională în totalitate sau în parte şi vom acţiona în consecinţă. Sigur că sunt surprins. Dacă se declarară în totalitate neconstituţională, practic de aici s-ar putea înţelege că România nu mai are dreptul să se descentralizeze, aşa cum se întâmplă în Europa. Dar aş vrea totuşi să văd motivarea Curţii şi atunci voi avea o reacţie mai aplicată”, a spus vicepremierul.

VIDEO BUSINESS CLUB Descentralizarea, o afacere

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...