Dan Tesloianu, medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, plasat în arest la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
dan tesloianu in timpul unui interviu
Medicului cardiolog Dan Tesloianu a fost plasat în arest la domiciliu. Foto: Captură TV Digi24

Medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, a fost plasat în arest la domiciliu în urma unei decizii pronunţate, joi, de Tribunalul Bucureşti.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pe 18 februarie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, spun procurorii, potrivit Agerpres.

Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile