Darius Vâlcov află astăzi dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile

Data publicării:
darius valcov-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga-5

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, pe vremea cand era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. Procurorii spun că ar fi primit comision 20% din valoarea acelor contracte. Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor în ziua în care a fost pus de DNA sub urmărire penală şi a părăsit guvernul cinci zile mai târziu, atunci când procurorii au cerut permisiune pentru reţinerea şi eventuala sa arestare.

Cu mâinile legate, dar cu zâmbetul pe buze. Aşa a ieşit Darius Vâlcov ieri din sediul DNA, la finalul unei zile în care a împlinit 38 de ani şi pe care a început-o tot în faţa procurorilor anticorupţie. Dimineaţă, fostul ministru al Finanţelor a fost chemat la audieri.

ORA 09:30

Reporteri: La mulți ani!

Darius Vâlcov: Mulțumesc. Am fost chemat pentru unele proceduri. O să mă întorc la amiază, după declaraţia din Senat.

Reporter: Veţi face vreun denunţ?

Darius Vâlcov: Nu. Nu.

După o întâlnire de o oră cu procurorii, Darius Vâlcov a mers la Senat, acolo unde plenul urma să ia o decizia asupra solicitării DNA de permitere a reţinerii şi, eventual, arestării sale preventive. A fost primit cu îmbrăţişări, unele de încurajare, altele de ziua sa.

ORA 13:00

Darius Vâlcov: Solicitarea mea e ca azi sa daţi un vot da. Fiind şi ziua mea, cred că e o rugăminte în plus, rugămintea pe care v-o fac, de a nu mă pune în situaţia de a îmi da demisia din funcţia de senator pentru a ajunge în faţa instanţei.

Imediat după votul colegilor, fostul ministru s-a întors la DNA.

ORA 15.30

Darius Vâlcov: Din moment ce l-am cerut, nu avea cum sa ma surprindă.

Reporter: Ați colaborat? Ați denunţat? Veţi face denunţuri?

Protestatari: La puşcărie!

Strigătele unor protestatari adunaţi în faţă la DNA s-au adeverit, trei ore mai târziu. Darius Vâlcov a fost reţinut sub acuzaţia de trafic de influenţă.

ORA 18:30

Reporter: Aţi recunoscut toate acuzaţiile, domnule senator?

Darius Vâlcov: Am spus că mergem înainte, ne vedem mâine.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie