Directorul societăţii de termoficare din Mangalia a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Data publicării:
Sigla Directiei Nationale Anticoruptie, in Bucuresti, vineri 26 februarie 2016.
Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, Dorinel Colgiu, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă, a informat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa.

Conform sursei citate de Agerpres, procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Colgiu Dorinel, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparţine Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată.

"În perioada 2023 - 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în mai multe tranşe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn - Venus, (...), pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi a-i determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societăţii comerciale respective să îşi desfăşoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizaţiei 'Aviz program de funcţionare' (...) şi fără a fi supusă unor controale din partea Poliţiei Locale Mangalia şi astfel să nu fie sancţionată contravenţional", se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Ulterior, în perioada iunie - iulie 2024, Colgiu ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa în acelaşi mod prezentat anterior.

"În perioada mai - iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în două tranşe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizaţii de funcţionare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depăşesc o suprafaţă de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local", se mai spune în comunicat.

Ulterior, pe 1 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj ar fi primit autorizaţia de funcţionare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 250 metri pătraţi.

La sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie 2024, inculpatul ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri 15.000 euro pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi că-i va determina pe aceştia să permită ca societatea omului de afaceri să-şi desfăşoare activitatea în continuare, fără autorizaţie de funcţionare.

În contextul menţionat, pe 9 iulie inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparţin inculpatului Colgiu Dorinel.

"Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (măsura arestului preventiv expiră la 13 octombrie 2024) şi de a se menţine măsurile asigurătorii", a mai informat DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...