DNA a deschis două dosare penale privind autorizarea stației GPL din Crevedia. Sunt anchetate fapte de abuz în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Imagine aeriană cu urmările incendiului și exploziilor din Crevedia, 27 august
Imagine aeriană cu urmările incendiului și exploziilor din Crevedia, 27 august 2023. Inquam Photos / George Călin

Pe rolul DNA au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie. Dosarele vizează presupuse infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea staţiei GPL, mai arată anchetatorii.

„Pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii”, anunţă DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Alte informaţii referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Având în vedere interesul major al opiniei publice, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, mai transmite DNA, conform News.ro.

Un raport al ISU întocmit în 2020 semnalează neregulile constatate la firma din Crevedia la controlul care a avut loc în acel an. Pompierii au constatat că firma folosea pompe neomologate și nu era respectată distanța legală față de case și liniile de electricitate. Situațiile au fost semnalate către șapte instituții, potrivit unui document obținut în exclusivitate de Digi24. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că firma ale cărei rezervoare de GPL au explodat nu mai funcționa, "clar că nu mai avea avize sau autorizație."

Procurorul General al României, Alex Florența, a anunțat duminică seara ce au descoperit anchetatorii după primele investigații în cazul tragediei de la Crevedia. Florența a explicat că explozia a fost declanșată din cauza unui șofer care a vrut să mute gaz cu un furtun într-o cisternă goală.

Citește și:

Explozia de la Crevedia. Prima reacție a patronilor depozitului de GPL

Cum se scuză polițiștii din Dâmbovița după explozia din Crevedia: Nu am primit nicio sesizare că ar fi ceva în neregulă

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului! Când se termină valul de caniculă extremă. România este sub cod roşu, aerul este...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
Câte dușuri e recomandat sa faci vara după ce ieși la pensie? Avertismentul medicilor: Pot face rău
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie