DNA cere declasificarea documentelor DIPI rămase secrete
Data actualizării: Data publicării:
Procurorii DNA cer, prin rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe Gabriel Oprea şi pe şefii DIPI pentru fapte de corupţie, declasificarea documentelor pe care Petre Tobă, fostul ministru al Afacerilor Interne, ar fi refuzat să le pună la dispoziţia anchetatorilor. Documentele vizează cheltuielile din fondurile operative ale structurii de informaţii din MAI, potrivit News.ro, care citează dosarul instrumentat de DNA lui Gabriel Oprea.
Foto: Agerpres
În rechizitoriu, la capitolul „Măsuri de declasificare a unor înscrisuri”, anchetatorii notează că, „din conţinutul adreselor emise de DIPI şi Ministerul Afacerilor Inteme a reieşit că aceste instituţii au refuzat să declasifice atât rapoartele de decontare a cheltuielilor operative reţinute în latura obiectivă a infracţiunilor pentru care Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Danuţ Marian Iacob (...) au fost inculpaţi în cauză, cât şi cu privire la alte acte esenţiale pentru soluţionarea prezentei cauze (...) În baza art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, solicităm instanţei de judecată să iniţieze procedura de declasificare a înscrisurilor esenţiale pentru soluţionarea cauzei”, se arată în rechizitoriu.
În luna mai, fostul vicepremier Gabriel Oprea, şeful DIPI Nicolae Gheorghe şi adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată.
Dosarul a fost numit de presă „Limuzina” şi vizează inclusiv achiziţionarea de către DIPI a unui automobil Audi A8 pentru protecţia demnitarilor.
Potrivit DNA, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitatea sa de ministru al Afacerilor Interne, a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuielile operative ale DIPI şi a aprobat cumpărarea unui autoturism Audi A8 pentru „asigurarea protecţiei demnitarilor”. Banii au fost însă cheltuiţi ilegal pentru cumpărarea maşinii, în condiţiile în care puteau fi folosiţi doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei.
Procurorii spun că Gabriel Oprea ar fi fost ajutat în acest demers de Nicolae Gheorghe, aflat atunci la conducerea DIPI, şi de Gabriel Nicolae Pavel, care era şeful Serviciului juridic din DIPI, ambii fiind cercetaţi în dosar.
Petre Tobă, succesorul lui Gabriel Oprea la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şi-a dat demisia după ce procurorii DNA au început actele de urmărire penală pentru favorizarea infractorului pe motiv că ar fi refuzat să demareze procedurile de declasifice documentele DIPI care ar fi atestat cheltuielile nelegale din fondurile operative.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.