DNA îl trimite în judecată pe șeful ADP Sector 1

Data actualizării: Data publicării:
sigla dna captura

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a directorului Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 1, într-un dosar penal în care mai sunt implicați un șef serviciu din aceeași instituție și un consilier local ales pe lista PNL. Considerat un apropiat al primarului Daniel Tudorache, Vieru este acuzat de luare de mită.

„În perioada iunie-iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, (...) prin intermediul subordonatului său Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauză) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului ADP sector 1. Banii respectivi au fost pretinși de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiții a contractului respectiv”, arată DNA, printr-un comunicat de presă.

Anchetatorii susțin că, în baza înțelegerii, subordonatul directorului ADP ar fi primit de la martor, pentru Alin Vieru, sumele de 13.600 lei, respectiv 6.800 lei, reprezentând mita „corespunzătoare” pentru lunile aprilie-iulie 2017, din care și-a însușit cea de-a doua tranșă.

Deoarece, suma de 13.600 lei reprezenta doar cca. 1/5 din suma pretinsă lunar, Alin Vieru i-ar fi spus subordonatului să remită banii respectivi, fără nicio explicație, consilierului local Chirvasă Viorel-Daniel.

„Fiind audiați, în prezentul dosar, inculpații Gagu Anca-Maria și Chirvasă Viorel-Daniel cu intenție, au făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebați, în contradicție vădită cu aspectele care rezultau din probatoriul cauzei”, arată DNA.

Subordonatul directorului ADP Sector 1 și-a recunoscut însă vinovăția în fața procurorilor și a încheiat un acord.

„În prezența apărătorului ales, Stoian Alin-Nicolae a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, se mai arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Peste 40.000 de dosare de pensie recalculate lunar. Ce șanse sunt ca pensionarii să ia bani în plus
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...