Elena Udrea rămâne în arest

Data publicării:
elena udrea catuse arestata Instanta mediafax

ACTUALIZARE 23.27. Elena Udrea rămâne în arest, au decis magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

După mai multe ore de deliberări, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea măsurii împotriva fostului ministru în dosarul Gala Bute. Avocaţii Elenei Udrea contestaseră prelungirea arestului preventiv, afirmând că nu există probe care să confirme denunţurile făcute împotriva clientei lor.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită. Procurorii spun că, pe vremea când era ministru al Turismului, ar fi condiţionat câştigarea unor licitaţii de sponsorizarea evenimentului sportiv Gala Bute şi că ar fi încasat 10 la sută din valoarea contractelor pe care le acorda.


ACTUALIZARE 15.00. Elena Udrea acuză că unul dintre judecătorii care analizează astăzi contestaţia avocaţilor săi a fost consilier personal al Laurei Codruţa Kovesi.

„Practic, atât procurorii, cât şi judecătorii sunt sau au fost ombilical legaţi de procurorul-şef DNA”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Elenei Udrea.

Lupta pentru libertate a Elenei Udrea se poartă cu oamenii lui KoveşiUnul dintre judecătorii care analizează astăzi...

Posted by Elena Udrea on 2 Aprilie 2015

ACTUALIZARE 12.30. Ședința de judecată a contestației depuse de Elena Udrea s-a încheiat. „Argumentele au fost foarte multe, ele s-au înscris în ideea că doamna Udrea nu reprezintă niciun pericol și nu mai există niciun temei legal ca măsura să fie prelungită. Am arătat că activitățile pe care și le propun procurorii să le desfășoare în aceste 30 de zile nu reclamă starea de arest, pot fi făcute și cu ea în libertate. Măsura arestului se transpune foarte clar într-o pedeapsă anticipată, nu putem să pedepsim omul de pe acum pentru că opinia publică așa vrea”, a declarat avocatul Elenei Udrea. 


ACTUALIZARE 10.00. Elena Udrea a ajuns la Instanța Supremă. În dosarul Gala Bute, Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită. Tot astăzi, Instanţa Supremă dezbate şi contestaţiile lui Rudel Obreja, Tudor Breazu şi Gheorghe Nastasia faţă de prelungirea măsurilor preventive.

Nu există absolut niciun motiv ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv. De aceea, credem şi sperăm că Înalta Curte...

Posted by Elena Udrea on Wednesday, April 1, 2015

Nu există absolut niciun motiv ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv. De aceea, credem şi sperăm că Înalta Curte va lua o decizie pozitivă”, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea pe pagina acesteia de Facebook.


Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a contestat prelungirea arestului preventiv, iar astăzi instanţa va decide dacă aceasta va fi sau nu eliberată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia de urmaș și salariul pot fi cumulate? Ce spune legislația în 2025
Digi FM
Copilul lui Ionel Ganea, în comă indusă după accident. Medicii sunt rezervați: „Este în stare foarte gravă”
Pro FM
Ioana Ignat a locuit mai bine de un an la o mănăstire: "Am vrut să rămân acolo. Am făcut un fel de armată"
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Cele mai bune cinci tipuri de brânză pe care le poți consuma dacă ai colesterolul ridicat, potrivit...
Newsweek
VIDEO Simion a fugit prin spate de românii din Londra după 10 minute. Mașina lui era să calce un om
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Cum arată șarpele cu două capete care a supraviețuit miraculos. Zeke și Angel au uimit o lume întreagă
Film Now
Tom Cruise dezvăluie câte ouă mănâncă la micul dejun, ca să-și poată realiza cascadoriile: „E nevoie de multă...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară