Florin Iordache, după revocarea lui Kovesi: Lupta anticorupție trebuie să continue, să stopăm abuzurile

Data actualizării: Data publicării:
iordache in parlament

Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru modificarea Legilor Justiției, a declarat, în direct la Digi24, că decizia pentru revocarea lui Kovesi este una „de normalitate” și că președintele a respectat Constituția, chiar dacă „a durat mai mult până a citit decizia” Curții. 

Florin Iordache: O decizie de normalitate, președintele a dat semnalul că respectă Constituția, chiar dacă a durat mai mult până a citit decizia. Instituția DNA nu stă într-un om, lupta anticorupție trebuie să continue, trebuie să stopăm abuzurile. Viitorul șef DNA va întări legea.

Adriana Nedelea: Cum îl vedeți pe viitorul șef al DNA? Ce calități ar trebui să aibă?

Florin Iordache: În niciun caz politicul nu are niciun fel de implicare, există un concurs, apoi avizul CSM și președintele României. Nu se implică politicul și Parlamentul. Viitorul șef DNA va trebui să respecte legea și să stopeze abuzurile.

Kovesi nu a reușit să se disocieze de colegii ei, de echipele de la Ploiești, Brașov sau Oradea, pentru că insituția trebuie să funcționeze în baza codurilor, și nu a abuzurilor.

Adriana Nedelea: A făcut și lucruri bune șefa DNA?

Florin Iordache: Fără îndoială, da. Dar în ultima perioadă, prin abuzurile la care am asistat, prin numărul mare de achitări și prin faptul că nu a reușit să se disocieze de grupul de la Ploiești...astea rămân în memoria colectivă.

Deciziile Curții, atunci când ne plac sau nu ne plac, trebuie respectate și sunt general obligatorii pentru toată lumea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri