Fost deputat PNL, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Data publicării:
BANI MITA

Fostul deputat PNL și viceprimar Pieptea Cornel a fost trimis în judecată de DNA, acuzat că a primit mită 15.000 de euro și 150.000 lei să-și exercite influența pentru aprobarea unui PUZ în CGMB, respectiv 65.000 euro pentru un alt PUZ, potrivit Mediafax.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Pieptea Cornel, la data faptei consilier general și lider de grup al unei alianțe politice în cadrul Consiliului General al Municipiului București (C.G.M.B.), pentru două infracțiuni de trafic de influență, și a trei persoane fizice: un cetățean român, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la trafic de influență, o persoană cu dublă cetăţenie română și turcă, la data faptei director general și administrator al unei instituții de învățământ, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență și o persoană cu dublă cetăţenie română și turcă, pentru complicitate la cumpărare de influență.

Conform rechizitoriului, Pieptea Cornel ar fi pretins și ar fi primit, în decembrie 2012, prin intermediul Manuelei Popescu, de la administratorul unei societăți comerciale (inculpatul persoană fizică, cetățean român), 15.000 euro (remiși în sediul Consiliului General al Municipiului București) și 150.000 lei, pentru a-și exercita influența asupra consilierilor din cadrul C.G.M.B. în vederea aprobării unui proiect de hotărâre privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat în București.

DNA a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile și sume de bani

Banii ar fi fost remiși în două tranșe, înainte și după aprobarea hotărârii ce privea PUZ-ul respectiv (18.12.2012).

În perioada iunie 2013 – februarie 2014, pentru un motiv asemănător, Pieptea Cornel, la data faptei consilier general și lider de grup al unei alianței politice în cadrul Consiliului General al Municipiului București (C.G.M.B.), prin intermediul aceleiași femei, ar fi pretins și ar fi primit suma de 65.000 euro de la directorul general al unei instituții de învățământ privat. De data aceasta, PUZ-ul respectiv viza edificarea unui liceu ce aparținea instituției respective, pe un teren situat în București.

Banii ar fi fost remiși Manuelei Popescu prin intermediul mai multor persoane, una dintre acestea fiind cel de-al patrulea inculpat trimis în judecată.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile și sume de bani ce aparțin unui număr de trei inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Față de Popescu Manuela Violeta, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...