Fostul ministru de Interne Cristian David a fost arestat. El ar fi luat mită 500.000 de euro

Data publicării:
Ministrul-Cristian-David


ACTUALIZARE 00.30. Fostul ministru de Interne Cristian David a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cristian David este acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren.


ACTUALIZARE 13.11 Cristian David a fost reţinut, măsura fiind dispusă după o audiere de aproape trei ore.

Fostul ministru este acuzat de luare de mită. El ar fi primit 500.000 de euro chiar în sediul Ministerului de Interne.

Denunţul în acest dosar a fost făcut în 2014.


Jurnalist: De ce sunteţi adus cu mandat de aducere?

Cristian David: Aştept acum să iau la cunoştinţă. Nu, nu cunosc încă. Nu ştiu, nu.

Fostul ministru Cristian David se află de la 9.40 la Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un nou dosar de corupție.

De asemenea, s-ar putea ca într-unul dintre dosarele deja existente să fi apărut indicii noi. Potrivit procurorilor, unul dintre indicii este o posibilă mită de 500.000 de euro pe care Cristian David ar fi primit-o în 2008, bani care erau dați pentru aranjarea de documente astfel încât un om de afaceri să intre în posesia unui teren de 15 hectare în apropiere de Buzău.

Cristian David – activitate politică și guvernamentală

-membru PNL din 1989

-senator de Vaslui în două legislaturi

-ministru de Interne (aprilie 2007-decembrie 2008)

-ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni (decembrie 2012-februarie 2014)

-a demisionat din PNL în februarie 2014.

În noiembrie anul trecut, procurorii DNA au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Internelor, Cristian DavidAcesta este acuzat de luare de mită şi spălare de bani. 

Faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată în cursul anului 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins, în anul 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.

Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”