Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este de negăsit

Data actualizării: Data publicării:
horatiu potra flancat de doi politisti
Horațiu Potra. Foto: Inquam Photos / George Călin

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup şi Manfred Ioan Hauptman.

De asemenea, judecătorii au prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu pentru alţi 11 mercenari.

În continuare, Horaţiu Potra este dat în urmărire internaţională, iar autorităţile române nu au încă informaţii despre locul unde s-ar afla acesta, după cum a declarat recent ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, la postul de televiziune Digi24.

„Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare, care a fost dispus de către instanţele din România. Nu Ministerul Justiţiei efectuează aceste demersuri de identificare a persoanei. Ministerul Justiţiei este integrat unui mecanism de cooperare, care presupune că realizează anumite proceduri (...) Este în căutare în momentul de faţă (...) Emiratele Arabe Unite a fost o ipoteză, o pistă care a fost discutată inclusiv în spaţiul public. Cu siguranţă, căutările se realizează prin autorităţile şi instituţiile de specialitate, prin Interpol, deci, cu siguranţă, arealul este cât se poate de diversificat pentru ca autorităţile să se asigure că este găsit (...) În momentul de faţă, nu avem o concretizare, o actualitate în ceea ce priveşte locaţia dânsului”, a explicat ministrul Justiţiei.

La sfârşitul lunii februarie, anchetatorii au efectuat percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

În locuinţele folosite de Potra şi apropiaţii acestuia a fost găsit un veritabil arsenal militar: 10 grenade defensive, 19 grenade ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o puşcă mitralieră, sute de cartuşe, materiale explozive.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani şi lingouri de aur.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.

Potra şi mercenarii care îl însoţeau au fost interceptaţi de autorităţi pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde se ascunde Klaus Iohannis în timp ce ANAF îi cere 1 milion de euro. Fostul președinte a stârnit furie cu...
Digi FM
Irinel Columbeanu, criticat după ce Irina i-a plătit datoriile de la azil: „I-a plăcut viața, a iubit femei...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Cea mai mică pensie din România. Câți bani ia o persoană care a lucrat doar o singură zi
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...