Ion Caramitru, audiat în dosarul Revoluției

Data actualizării: Data publicării:
ion caramitru

Actorul Ion Caramitru a ajuns joi dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Revoluției.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Ion Caramitru, director al Teatrului Național București, a declarat la intrarea în Parchetul General că va fi audiat ca martor.

Procurorii militari au redeschis ancheta și vorbesc deschis despre greşelile făcute în Dosarul Revoluţiei. La începutul anchetei, procurorii au avut o listă lungă de suspecţi pe care, între timp, i-au scos de sub urmărire penală pe motiv că faptele lor s-au prescris. Ancheta vizează o nouă acuzaţie: infracţiuni contra umanităţii, o faptă care nu se prescrie.

„Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat”, se arată în decizia Parchetului General

Ancheta începută în anul 1990 este plină de erori, omisiuni și neglijențe. În primele luni ale anului 1990, procurorii din toată ţara au deschis 4.544 de dosare penale. Până în anul 1995 au fost trimise în judecată doar 275 de persoane printre care: 25 de generali, 114 ofiţeri si 87 de civili. Majoritea au făcut parte din regimul comunist. Nicio persoană din grupul care a preluat puterea după 22 decembrie 1989 nu a ajuns în faţa judecătorilor.

În decembrie 1989 au murit 1104 persoane şi au fost rănite 3320. Între timp, probele și martorii au dispărut sau continuă să dispară. Personaje cheie din dosarul Revoluției au murit. Generalii Victor Atanasie Stănculescu, Ştefan Guşă şi Nicolae Militaru au luat cu ei în viața de apoi informaţii preţioase. O parte dintre membrii FSN cum ar fi Silviu Brucan, Alexandru Bîrlădeanu sau Sergiu Nicolăescu nu mai sunt printre noi.

În 22 decembrie 1989, Ion Caramitru apărea în studioul 4 al TVR ca să anunțe victoria manifestanților anticomuniști. Împreună cu Mircea Dinescu, cei doi au anunțat fuga cuplului Ceaușescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Case la 3.500 de euro, soare și un trai liniștit. Țara de lângă România unde tot mai mulți străini se mută...
Newsweek
Bonus la pensie de 4.500 lei pentru jumătate de milion de pensionari. Cine și când ia banii?
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”