Legea privind etnobotanicele, neclară. Magistrații cer lămuriri

Data publicării:
etno

Magistraţii români au dubii cu privire la aplicarea legii privind combaterea etnobotanicelor. Au cerut Curţii Supreme să analizeze legislaţia şi să stabilească dacă cel care este prins cu pliculeţe destinate consumului propriu ar trebui sau nu să fie pedepsit cu închisoarea. Decizia pe care Curtea o va pronunţa vine în contextul în care datele Parchetului anti-mafia arată că, în ultimii ani, traficul de astfel de produse a crescut, ceea ce se traduce într-un consum mai ridicat.

Unii judecători au considerat că legea este menită să protejeze sănătatea publică, inclusiv prin combaterea consumului. Prin urmare...

Orice operaţiune cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive este interzisă, inclusiv procurarea unor astfel de substanţe pentru consum propriu,” scrie scj.ro.

De altfel, în ultimii ani, procurorii specializaţi în combaterea traficului de droguri au observat o creştere a traficului cu etnobotanice.

Daniel Horodniceanu, procuror-șef DIICOT: S-a păstrat trendul ascendent al traficului intern și a consumului ilicit de cannabis, precum și a infracțiunilor privind efectuarea, fără a deține autorizația prevăzută de lege, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, cunoscute ca etnobotanice.

În schimb, alţi magistraţi au considerat că, aşa cum este formulată legea, incriminarea nu vizează şi consumul.

Legiuitorul a ales să nu incrimineze deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, decât în măsura în care deţinerea presupune import, export sau intermediere,” mai scrie scj.ro.

În consecinţă, deciziile magistraţilor din ţară nu au fost unitare. O instanţă din Suceava a decis să renunţe la procesul penal şi să îi dea unui consumator un avertisment, la Galaţi într-un alt caz s-a aplicat o amendă penală, în timp ce la Bihor un alt consumator a fost condamnat la 1 an de închisoare.

Etnobotanicele rămân pe locul doi în topul drogurilor consumate în România. 2,5% din populație a experimentat sau consumă o astfel de substanță. În peste 90% din cazuri sunt folosite înainte de 24 de ani.

Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog susţine că sunt 1.200 de urgenţe medicale cauzate de consumul de etnobotanice raportate într-un singur an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa