Leonard Doroftei, adus cu mandat la ÎCCJ

Data actualizării: Data publicării:
leonard doroftei

Fostul campion de box, Leonard Doroftei va fi adus de politişti la Curtea Supremă peste două săptămâni, la următorul termen în dosarul Gala Bute. 

Decizia a fost luată de magistraţi, care îl vor cita cu mandat de aducere, după ce a lipsit de două ori de la termenele programate pentru audierea sa, în calitate de martor.

Avocatul Elenei Udrea a cerut, la termenul de miercuri din dosarul "Gala Bute”, audierea lui Emil Boc şi Cătălin Predoiu, în calitate de martor, solicitarea fiind respinsă de judecători.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Leonard Doroftei şi fostul secretar general Viorel Sima trebuiau să vină miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a da declaraţii de martor. Aceştia nu s-au prezentat, astfel că instanţa a dispus emiterea unor mandate de aducere pe numele acestora, pentru a putea fi audiaţi în dosar.

Instanţa a stabilit următorul termen în dosar în 19 octombrie, când vor fi audiaţi cinci martori.

Dosarul "Gala Bute" a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...