Parchetul European: Fraudă cu fonduri europene la ferma de porci a nepotului lui Paul Stănescu. Prejudiciu de peste 650.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
ID249439_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Liderul PSD Paul Stănescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parchetul European (EPPO) din Timișoara efectuează cercetări asupra unui număr de cinci persoane pentru fraudă agravantă cu subvenții, falsificare de documente private și fals intelectual, cu un prejudiciu estimat de 667.000 de euro, a anunțat joi Direcția Generală Anticorupție, care a participat la anchetă. Unul dintre cei vizați de anchetă este nepotul secretarului general PSD, Paul Stănescu, potrivit unor surse judiciare.

Investigația vizează un proiect de înființare a unei ferme de creștere a porcilor în orașul Corabia, județul Olt, finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„Conform anchetei, beneficiarul fondurilor, cu sprijinul furnizorului de echipamente și al consultantului de proiect, a prezentat documente false pentru bunuri care au fost achiziționate la un preț mai mic și care erau de altă natură sau cantitate decât cele solicitate din FEADR, obținând astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de 667 000 EUR”, se arată într-un comunicat DGA.

De asemenea, doi angajați ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din România, în exercitarea atribuțiilor lor, au menționat în mod fals că au efectuat controale corecte la fața locului ale echipamentelor solicitate de beneficiar, mai precizează sursa menționată.

Ancheta EPPO a condus la blocarea unei sume suplimentare de aproximativ 500.000 de euro din fonduri europene, care urma să fie plătită în cadrul proiectului respectiv.

Surse judiciare citate de News.ro au precizat că unul dinbtre cei vizaţi de anchetă este Alex-Florin Stănescu, nepotul secretarului general al PSD, Paul Stănescu.

Procurorii au făcut percheziții la fermele de porci din Corabia, la sfârșitul lunii trecute.

Paul Stănescu a afirmat, miercuri seară, că nu a discutat cu fratele său şi cu fiul acestuia în ultimii cel puţin cinci ani.

Ancheta a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Timiș și Mehedinți, Inspectoratul Județean de Poliție Timiș – Poliția Municipală Lugoj și Brigada de Operațiuni Speciale Timișoara.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul obligatoriu când înmatriculezi o maşină. Mulţi nu ştiu că trebuie să îl aibă şi pierd timp
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
ALERTĂ Ministrul muncii: Pensiile nu cresc până la 1 ianuarie 2027. Pensionarii pierd sute de lei
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...