Patronul Carpatica a fost chemat la DNA

Data publicării:
ilie carabulea

Omul de afaceri a ajuns la sediul DNA și este așteptat să dea noi declarații în acest dosar, el fiind cel care a făcut denunțul cu privire la aceste fapte de corupție de la care a pornit ancheta procurorii DNA.

Ilie Carabulea le-a spus anchetatorilor în acel denunț, faptul că în anul 2013, în momentul în care era un control al ASF la compania de asigurări Carpatica, vicepreședintele de atunci al ASF, Daniel Tudor, i-ar fi solicitat o mită de aproximativ 3 milioane de euro, pentru ca rezultatul acelui control să fie unul pozitiv.

În urma întelegerilor, omul de afaceri a declarat anchetatorilor, că i-a oferit suma de 300 de mii de euro lui Daniel Tudor ca acel control să fie unul fără probleme.

Un rol extrem de important l-ar fi avut și Marian Ovidiu, cel care deținea funcția de fost secretar general al Senatului, acesta fiind cel care a intermediat legătura între omul de afaceri și Daniel Tudor, pentru care ar fi primit suma de 200 de mii de euro drept mită.

Procurorii DNA au descoperit că soția lui Daniel Tudor, cea care deține funcția de parlamentar, ar fi știut de toate aceste fapte de coruptțe, dar nu ar fi făcut absolut nimic. În aceste condiții, procurorii DNA au solicitat ridicarea imunității.

Citiți și: 

Mita din dosarul ASF, negociată în sediul Senatului

Dosarul vicepreședintelui ASF. Cum a ajuns Daniel Tudor la conducerea Autorității

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Cum arată azi viața lui Cassie, fosta iubită a lui Diddy. E căsătorită, așteaptă al treilea copil și depune...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Cu cât cresc pensiile contributive, pensii militare și de urmaș în 2025? Cine ia mai mulți bani?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tommy Lee și Brittany Furlan s-au despărțit. Muzicianul, mesaj dur: „Te rog să-ți iei prostiile și să le duci...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...