Percheziții în Constanța și Vaslui. Poliţişti suspectaţi de mită şi trafic de influenţă. Un agent a fost reţinut

Data actualizării: Data publicării:
Mașini de poliție, București.
Foto: Shutterstock

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat joi patru percheziţii în judeţele Vaslui şi Constanţa, într-un dosar de corupţie care vizează mai mulţi poliţişti. Aceştia sunt acuzaţi că au primit bani pentru a nu aplica sancţiuni legale şi pentru a interveni în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Unul dintre agenţi a fost reţinut, iar altul se află sub control judiciar.

„La data de 19 iunie 2025, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat 4 percheziții domiciliare (3 în județul Vaslui și una în județul Constanța)”, informează Direcția Generală Anticorupție .

Trei dintre locațiile percheziționate aparțin unor agenți de poliție care, la momentul comiterii faptelor, își desfășurau activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și dare de mită, trafic de influență și acces ilegal la un sistem informatic, constând în primirea de sume de bani de la diverse persoane, pentru a nu lua măsuri legale în cazul constatării unor abateri contravenționale, precum și pentru alte demersuri în legătură cu îndatoririle de serviciu”, potrivit sursei citate.

Procurorul de caz a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui agent de poliție, urmând ca în cursul zilei de vineri, 20 iunie, să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

În cazul unui alt agent de poliție a fost instituită măsura controlului judiciar.

Pe parcursul activităților efectuate în dosarul penal s-a beneficiat de sprijinul conducerii IPJ Vaslui și a IGJR.

„Direcția Generală Anticorupție își reafirmă angajamentul în combaterea tuturor formelor de corupție și susținerea principiilor de integritate în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, acționând constant pentru identificarea și sancționarea comportamentelor care încalcă legea și compromit încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, mai transmite sursa citată.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie